Se spune ca o stâncă pravălită din munte a blocat firul râului Bicaz si a format lacul. De fapt interesant la acest lac nu este modul sau de formare, nici culoarea sa (deloc rosie cum ii spune numele ci mai degrabă galbenă), ci aspectul său de-a dreptul spectaculos. In urmă cu aproape 200 de ani, în locul acestui lac se afla o pădure, lacul arată azi ca o pădure scufundată. Peste tot se văd vechile trunchiuri de copaci iesind din apă.
Lacul este situat la o altitudine de 983 m într-o mică depresiune montană, o regiune unică în lume, unde pădurile de brazi vesnic verzi, aerul curat si proaspăt asigură conditii favorabile de odihnă.
Denumirea lacului provine de la muntele Ghilcos (Ucigasul) ori de la pârâul Rosu (Verescheu).
Una dintre legendele populare face legatura între "ucigas" si "rosu", povestindu-ne că prin prăbusirea muntelui o fost înmormantată o turmă de oi cu ciobani si câini, iar timp îndelungat apa a fost rosie de la sângele lor.
O altă legenda spune ca în Lazărea, odată, trăia o fată de o frumuseţe rar întâlnită, care se numea Estera. Ducându-se într-o zi la târg, a întâlnit un voinic de care s-a îndrăgostit pe loc, iar flăcăul i-a cerut să-i fie mireasă. Însă el a fost nevoit să plece în armată, iar Estera, aşteptându-l, se ducea în fiecare seară cu ulciorul la izvor şi stătea acolo ore în şir. Într-o seară, nenorocul a făcut ca pe acolo să treacă un tâlhar, care a plăcut-o şi a răpit-o, ducând-o între stâncile cu o mie de feţe unde locuia. Disperată, Estera a strigat către munţi implorându-le ajutorul, iar stâncile cuprinse de strigătele îndurerate ale fetei au răspuns cu tunete. O ploaie torenţială s-a pornit imediat, măturând tot ce întâlnea în cale. Sub fărâmăturile stâncilor, au rămas şi fata şi tâlharul, apoi s-au adunat în acel loc apele munţilor. Astfel s-a format Lacul Roşu sau… Ucigaşul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu